The Rebound (2009)
Filme în care dăm peste un el și ea care la prima vedere nu se potrivesc, însă care ajung la final să fie bot în bot (și nu numai) sunt destule, unele mai reușite, altele nu prea.
În ”The Rebound” (tradus la noi ”Idilă cu dădaca mea”) mergem pe o poveste simplă, ea, Catherine Zeta Jones, proaspăt divorțată, se mută în oraș, și cum are nevoie de un job ca să trăiască, ajunge să își lase copiii cu o dădacă. Ei, nu e dădaca tipică din filme, o doamnă grăsuță ce știe găti foarte bine, ci e un tânăr de vreo 24 de ani, Justin Bartha (mirele dispărut din Hangover), care pare a se înțelege tare bine cu copiii doamnei. Mă gândesc că nu vă surprinde de vă spun că doamna de 40 de ani ajunge în brațele băiatului, așa-i?
Totuși ce e de remarcat la filmul ăsta e faptul că e diferit de altele de gen prin povestea care pare bine închegată și cu o doză destul de mare de realism, și prin personajele care nu par exagerate. Față de alte filme, cuplul va avea destule probleme și dificultăți de depășit, iar diferențele de vârstă și gândire vor fi prezente în diverse aspecte ale relației lor.
Recunosc, la ”The Ugly Truth” am râs și m-am simțit bine, însă povestea dintre blondina și bădăran a fost mai exagerată decât cea mai exagerată poveste vânătorească, și pe ecran vedeam doar doi actori ce se chinuiau să ne vândă o poveste cu destul de multe minusuri. Și pe moment i-am lăsat. Însă de aș fi văzut înainte ”The Rebound” cu siguranță că nu aș mai fi gustat la fel de amuzat ”The ugly truth”.
Cei doi au intrat foarte bine în pielea personajelor, și fac ceea ce mulți ”actori” au uitat, și anume interpretează un rol. Așa că nu o vezi pe Zeta Jones ci vezi o femeie de 40 de ani ce se aruncă într-o relație cu un băiat de 25 de ani, înnebunit după ea și după copiii ei. Thumbs up!
Dacă e clar încă din titlu că cei doi ajung să aibe o relație, finalul se află doar urmărind filmul. Evident șansele sunt 50-50, dar contează în care direcție o iau lucrurile și de ce. Un film foarte bun ce merită văzut, la cinema (Cinema City sau Odeon, care vă e mai aproape), în doi.
Niciodată ...
... nu, niciodată. Nici nu se pune problema de a renunța! Unde ai mai auzit de așa ceva, să pornești pe un drum, și ca un câine laș, să îți bagi coada între picioare și să te ascunzi sub o lespede udă? Nici vorbă! Să le areți celorlalți că ești mai slab decât ei, câtă vreme inși mai tolomaci au reușit să meargă mai departe? Nu se poate! Respiră adânc și repetă după mine: ”Nu voi renunța! Sunt mai bun ca ceilalți!”
Și-a dat cu apă pe față, și-a ridicat un pic capul, cât să își vadă doar fața ușor murdară, și pe care se mai vedeau cicatricile de la ultima luptă, își dădu la o parte părul și fixă bine imaginea din oglindă, repetând mereu în gând ”Nu renunț niciodată!”.
Își îndreptă spatele traspirat, fiecare fibră unduindu-se ușor sub piele, înfășă încheieturile cu o fașe nu tocmai nouă, puse mănușile imense și halatul și ieși din vestiar. Lumini orbitoare îl întâmpinară, și chiote și fluierături. ”Trebuie să înving, nu am cum să îl dezamăgesc pe puști, a investit atâta în mine!”. În aplauzele mulțimii urcă treptele, se aplecă printre corzi și intră în ring. Dintr-o mișcare iute halatul fu aruncat într-un colț, și, cu brațele încordate scoase un urlet primal gata să oprească inima în cel mai înverșunat adversar.
Lupta începuse în uralele și indicațiile mulțimii, sudoare roșietică sărind pe podeaua prăfuită la fiecare contact al mănușilor negre cu trupul adversarului. Cu stânga, cu dreapta, și un croșeu, și iar, și iar, până când, precum un taur cu lancea-ntre omoplații sângerii, adversarul său căzuse lat, ridicând în aer o mână de praf. Lumina îi bătea în față și blitzuri se declanșaseră din primele rânduri. ”2, 3, 4”. După cum simțea sigur avea două coaste rupte, dar deocamdată coastele aveau de așteptat. ”6, 7”. Încă un pic, încă ... mai avea să dureze lupta, nu se oprea în runda șapte, căci adversarul tocmai ce s-a îndreptat, sprijinit ușor în stâlpul din colț.
Rundele au trecut cu greu, și meciul părea a se prelungi la nesfârșit, doi coloși obosiți încercând să se doboare reciproc, fără prea mult succes. Își clăti fața încă o dată și auzi răsunând mai puternice ca niciodată vorbele puștiului ”Nu ai cum să pierzi, ești cel mai bun! Nu renunța!!”. ”Nu am să renunț!” își spuse ignorând coastele rupte ce făceau fiece respirație insuportabilă, și sângele ce îi acoperea obrazul stâng. Păși cu încredere în ring, și, de îndată ce clopotelul anunța începutul rundei treisprezece, cu o lovitură în care adunase toată energia sa își pironise adversarul la podea, de data asta fără drept de apel.
Reflectoarele îi luminau trupul bătut și asudat, iar el încerca să schițeze un zâmbet tremurat care să dea o expresie mai umană feței lui obosite care te șoca prin roșeața conjunctivelor. Era frânt, dar fericit de o nouă izbândă pentru cel care l-a susținut mereu, puștiul. Știa că avea să urmeze o lungă perioadă de recuperare și apoi o nouă luptă.
”Știam eu că o să reușească!” spuse puștiul zâmbind. ”Ți-am spus doar că e cel mai bun.” Se uitase îndelung la prietenul său și spuse dintr-o dată ca și cum ar fi avut o revelație ”Hai să vedem ce face pilotul tău!”. Cu degetele alunecând lin pe touchpad-ul laptopului puse jocul cu campionatul de box pe pauză și porni repede competiția auto pentru a își lăsa prietenul să își demonstreze talentele pe noul Asus G60J, un laptop ce în opinia lui era perfect pentru cerințele lui într-ale gaming-ului.
Pandorum (2009)
Într-o seară friguroasă din săptămâna ce tocmai a trecut am fost să văd Pandorum. Un film al cărui trailer m-a intrigat și a cărui acțiune se anunța captivantă, mai ales că multă lume compara tensiunea din film cu cea din Alien, în special cu cea din Alien 3.
Bine a gândit cel ce a spus că planul din târg diferă de cel de acasă, mai ales când planul e de durată și depinde de factorul uman. A trimite o navă uriașă de pe Terra spre un alt sistem solar nu e o joacă de copii. Iar când la bordul navei sunt și șaizeci de mii de oameni, aleși pe sprânceană, fiecare specialist într-un anume domeniu, nu poți să nu te gândești dacă vor ajunge sau nu teferi la destinație.
La bordul imensei nave Elysium lt. Payton și cpr. Bower se trezesc din hyper-somn (ceva de genul după opt ani sau chiar mai mulți), confuzi, fără să își aducă aminte prea multe în afară de domeniile în care a fost pregătit fiecare. Își dau seama în scurt timp că pentru a avea acces la puntea navei și la restul comenzilor din panouri au nevoie să reseteze reactorul navei, iar singurul care are și cunoștințele necesare dar care e și destul de slim pentru a încăpea prin sistemele de ventilație, întrucât ușile erau blocate, este caporalul Bower, locotenentul Payton rămânând la panouri și ghidând-ul pe caporal în imensitatea navei ce îi transportă spre planeta Tanis, planetă asemănătoare Terrei.
Coridoarele lungi și întortocheate ale navei îi arată până la urmă caporalului că în timp ce ei dormeau în camerele de hyper-somn, conform protocolului, pe navă s-au întâmplat lucruri ce nu erau incluse în plan, lucruri groaznice care periclitează viața tuturor de pe navă, treji sau adormiți. De aici începe o cursă contra cronometru, în care la fiecare pas, la fiecare colț, în fiecare coridor sau ascunzătoare așteaptă în tenebre o crudă și violentă moarte.
Iar cursa e cu atât mai cruntă pentru caporal cu cât află că reactorul nu mai rezistă mult timp (aprox 40-50 minute), și cu cât încep treptat să piară din efectele secundare ale hyper-somnului și începe să își aducă aminte diverse lucruri, destul de importante.....
Nu am fost la fel de terifiat ca atunci când mă uitam la Alien, e drept, dar Pandorum a reușit să mă țină în priză și pe alocuri bine înfipt în scaun. Dennis Quaid și Ben Foster fac roluri bune, și la fel aș putea zice despre Antje Traue, deși ea mare lucru nu a făcut decât a arătat bine în timp ce îi căsăpea pe toți :P
Un film bun aș spune, mai ales că genericul de final te găsește gânditor și intrigat. Am văzut că unii critici de film nu au fost deloc impresionați de un film ce în viziunea lor a reciclat idei din multe alte filme de gen, însă mie mi s-a părut că s-a ridicat la nivelul așteptărilor mai ales că nu am văzut toate acele ”filme de gen” de care vorbesc criticii, ultimul fiind Alien acum vreo șepte ani.
Așa că de vreți să vedeți de până la urmă ajung pe Tanis sau de computerele de bord au înțeles greșit destinația, de explodează nava departe de Terra, de caporalul își mai aduce aminte totuși parola de la reactor și dacă locotenentul reușește să afle de la cei de pe punte ce s-a întâmplat pe navă în ultimiii ani, filmul rulează în Cluj atât la Iulius în Cinema City cât și la Odeon Cinema din Polus.
Kilograme in plus?
Mi s-a părut interesantă combinația de reclame găsită pe siteul HazLii-ilor. Ai spune că e și normal să fie așa, o femeie care e însărcinată are două opțiuni: realizează că e gravidă și duce sarcina până la capăt, sau încearcă să scape de kilogramele în plus..... mă rog, nu prin arderea grăsimilor...
Și totuși, uneori se alătură două reclame ce se potrivesc ca nuca-n perete....
Playing games
Astăzi m-am jucat pe calculator. Ce chestie interesantă! Sau nu.
Era deja trecut de 13:30, și la indicațiile șefilor, trebuia să aștept o cucoană să vină cu niște acte la semnat și ștampilat, asta în condițiile în care eu la ora 14 trebuia să fiu hăt departe, în altă locație, prietenii știu unde. Cum treaba mi-o terminasem deja, și la fel și colegele mele, ce era să fac până să vină distinsa cucoană? Am ales unul din jocurile instalate pe calculator și i-am dat drumul, sperând să nu apară vreun șef să mă certe.
Mă gândeam, în timp ce tot clickăiam mouseul cu spor, la articolul ce trebuia scris încă de ieri pentru concursul PcNews, dar de al cărui deadline eu am uitat, cel despre plăcile ATI Radeon™ HD 5870 și ATI Radeon™ HD 5850, plăci compatibile DirectX 11. De fapt primele plăci din lume compatibile DirectX 11.
M-ar încânta să am așa un calculator dotat? M-aș gândi la jocuri noi ce le-aș putea rula pe un calculator cu asemenea plăci performante? Ce aș putea alege ca să testez puterea plăcilor ATI? Să spun Warcraft? Mai bine nu, că singura dată când am jucat, după doua misiuni m-am plictisit și l-am șters. Să spun Need For Speed Carbon? Mai bine nu, că mi s-a părut al naibii de încărcat cu o groază de detalii inutile, multe lucruri prea bling-bling, iar de am nevoie de un joc cu mașini, NFS Hot Pursuit 2 (da, ăla antic și de demult) does the trick. Să spun tot felul de alte nume dubioase de jocuri de strategie și/sau cu acțiunea plasată în te miri ce viitor fioros? Naaaaah, că și așa nu știu numele alea :))
Păi și atunci ce aș putea eu să mă joc pe un asemenea computer performant? De NFS v-am zis, de Chicken Invaders 3 v-am spus mai demult, așa că jocurile noi ce le adaug în listă ar fi Mahjong-ul și eventual un Worms Armaggedon. Da, știu, nimic spectaculos, nimic ce să nu poată rula și pe calculatoare cu o configurație normală, dar un joc nu trebuie să fie foarte complicat sau foarte bogat din punct de vedere grafic ca să te acapareze. Ce contează la un joc este dacă reușește să te facă să te simți bine, iar astea de mai sus, în cazul meu, își fac treaba.
Și uite cum era cât pe ce să uit de bătrânul Solitaire, care mi-a ținut azi de urât cât am așteptat-o pe cucoană să aducă actele la semnat. Cum s-a terminat așteptatul? Păi partea proastă e că duduia nu s-a materializat în birou (n-o fi știută vraja exactă, sau poate se juca acasă ”Football Manager 2010”), iar eu după zece minute de Solitaire m-am cam plictisit și mi-am găsit alte activități pentru a umple cele două ceasuri în care am așteptat-o .... însă partea bună, totuși, e că viața merge înainte, iar ceea ce contează e noi să fim sănătoși. Zic eu. Cu sau fără plăci video idilice de la AMD.
You can help Malawi
Există o țară numită Malawi, o țară în care peste un milion de persoane sunt HIV+. O țară în care sunt enorm de mulți copii orfani. Madonna s-a implicat în diverse proiecte pentru ajutarea comunității locale, proiecte despre care evident că nu ați auzit întrucât presa a știut doar să o critice că a adoptat un băiat și apoi o fată din orfelinatele de acolo.
Clipul de mai jos, postat astăzi pe siteul oficial, prezintă o scurtă stare a lucrurilor, cum au evoluat ele și cum se dorește a evolua în țara de pe continentul african. Cum nimic nu se poate face fără bani se pot face donații în contul fundației Raising Malawi, fiecare dolar donat fiind dublat de Madonna (”Every dollar you give Madonna will match”).
Do click play.
Puteți și voi dona bani și ajuta comunitatea locală aici, orice ajutor, oricât de mic, contează.
Puteți și voi dona bani și ajuta comunitatea locală aici, orice ajutor, oricât de mic, contează.
Telefonul de dimineață
Unii oameni nu răspund apelurilor inițiate de numere ce nu le au în memoria telefonului lor. Se uită apoi la tine cu un zâmbet ștrengăresc și îți spun că ”nu cunosc numărul, nu vorbesc cu străini”. Eu nu fac dintr-astea, eu răspund la orișice apel, că din moment ce sună telefonul e clar că cineva vrea să îmi vorbească.
Așa că dis de dimineață, pe când urcam dealul spre serviciu sună telefonul, și ce să vezi, un număr ce nu îl aveam în agendă. La capătul celălalt o voce speriată și care își cerea scuze că mă deranjează așa devreme....
- Domnule director, departamentul IT ne cere insistent mapa cu modificările pe care să le aducem siteului și noi încă nu o avem gata...
Mă gândeam la săraca fată, prea stresată era, iar după voce nu avea cum să aibe prea mulți nasturi descheiați la cămașă. Ce oare să îi spun?
-Domnule director, mai sunteți?
-Da, spun eu, și de-abia apoi îmi dau seama că, deși vroiam să îi spun că e greșeală, eu de fapt tocmai ce confirmasem încă o dată că a format bine numărul. Simona, ia spune-mi, uhm...
- Mariana sunt, domnule director.
-Așa, Mariana, spune-mi te rog, pentru care din siteurile noastre vor cei de la IT modificarile?
- Pentru siteul magazinului nostru online, Azerty.
Azerty deci. Anul trecut dădusem de eMag, de magazinulTau, de Arigo, și cu două zile în urmă mă uitasem în diagonala peste siteul de la Azerty, după ce aflasem de el de la concursul PcNews.
- Asculta, Mariana, mai ții minte ce ți-am spus că trebuie să trecem în mapa pentru băieții de la tehnic. Să mai adaugi acolo pe lista încă două trei lucruri la care m-am gândit acasă: Scrie să modifice designul că nu îmi place ăsta ce l-au făcut ultima dată. Să folosească o paletă de culori mai plăcută ochiului și să scape de portocaliul ăla că e prea mult și noi nu avem contract cu Orange. Ai notat?
- Da, da!
- Scrie că nu sunt mulțumit de bara cu produse din partea stângă. Monitoarele sunt prea jos, la fel și Aparatele Foto, iar Videoproiectoarele sunt prea sus. Ia trimite-le și statisticile noastre de vânzări să vadă și ei cum stă treaba și să modifice bara de produse în funcție de vânzările noastre.
Scrie să regândească procesul de căutare. L-am testat și eu de acasă și merge cam greu față de alte siteuri. Să îl facă mai rapid și să arate, măi, mai elegant. De ce la alții când alegi o subcategorie nu trebuie reîncărcată toată pagina? Să rezolve cât mai repede, că doar îi plătim bine. Poate prea bine. Cât le-am dat la ultima modificare?
- xxxxxxx lei. (Sumă ascunsă din motive de securitate)
- Prea mult Mariana pentru ce au făcut. Mai scrie în respectiva mapă că vreau poze mai multe cu fiecare produs, și nu care cumva să pună reclame din alea splash sau flash, ce apar peste informația din pagină. Știu că venise o hârtie săptămâna trecută să aprob o asemenea reclamă, de la o bancă, dar nu am semnat-o.
Și să îmi aduci aminte când ajung să revizuim și partea de promoții.
- În ce sens, domnu director?
- Trebuie să facem reduceri mai mari, să atragem lumea, că o reducere de 60 de lei la un laptop de 3400 lei mi se pare rușinoasă. Și întreabă-i de pot face cumva să fie asistență live pe site, ca un fel de chat între un consultant de-al nostru și client. Și adu-mi aminte, când ajung, să vorbesc cu prietenul meu de la ziarul ...... să apărem și în presa scrisă.
Auzeam deja mai încet vocea duduii, care intrase în dialog, în biroul ei, cu o voce de bărbat:
- Buna dimineata, Mariana, ai pregătit mapa?
-Uhm, domnule director, dar eu...
-Aah, văd că ai scris deja niște idei... Tu ai venit cu ele? Uite, asta îmi place, asta îmi place, asta nu.... Bun așa, hai în 5 minute în birou la mine să vedem ce ai scris și să le-o trimitem. M-am întâlnit cu Paul în lift și îmi spunea că trebuia încă de ieri să trimitem mapa la biroul lui.
- Bine domnule director, vin să...
Eh, și am închis telefonul, ce rost mai avea să mai stau și să ascult, eventual să mă și muștruluiască tipa că mi-am asumat o identitate ce nu era a mea. Și oricum ajunsesem la serviciu, am tras cu putere de ușile grele și m-am semnat în condică.
Real-itatea dimineții
Dis de dimineață mă întorceam de la aeroport. Mă gândeam inițial să iau un taxi că doară duminica autobuzele nu circulă așa devreme, însă am trecut și de barierele de la intrare, unde erau câțiva taximetriști așteptând o cursă bănoasă spre oraș, și am luat-o încet, la pas, spre Cluj. Aveam chef de o plimbare mai lungă.
Și am tot mers, și am tot mers, pas cu pas, nicio țipenie de om la ora aia pe drum, doar din când în când mai trecea în goană o mașină. Trecusem de Ambient când am zărit un afiș promoțional imens pentru magazinul Real din Cluj. Mi-am adus aminte la ora aia că la probele concursului de la PCNews trebuie să vă vorbesc despre diverse produse și promoții ale magazinului Real. Pe măsură ce dreptul îl urma pe stângul se ridicau două probleme peste care nu am reușit să trec.
În Cluj Real-ul este destul de departe. Ca să ajungi la el, în cazul în care nu cunoști orarul microbuzelor gratuite, ai de mers folosind de obicei ori un autobuz si un tramvai ori doua tramvaie. Ceea ce e cam mult, așa că nu e de mirare că lumea preferă hypermarketurile la care se ajunge cu ușurință, cum ar fi Auchan sau Carrefour.
Pe trotuarul celălalt unui câine i s-a părut suspect să mă vadă pe stradă la cinci jumate, așa că a început să mă latre de numa. Deja de douăzeci de minute eram pornit.
Produsele proprii Real, pe numele lor Tip, Bio, Select și Quality, sunt descrise tare frumos la ei pe site, însă eu cum să le descriu? Nu ar fi corect să le slăvesc. Cu o seară înainte am observat cum majoritatea concurenților au scris niște articole elogioase ce ar face ca orice poezie sau cântec patriotic scris în anii 80 să pară o telegramă. Cu mic cu mare s-au pus a scrie despre calitățile extraordinare ale produselor pe care le-au testat așa cum am urcat și eu Everestul. Iar partea cea mai rea știți care e? Mâine Cornel va căuta pe Google informații despre produsele proprii Real și va găsi nenumărate păreri grozave despre aceste produse. Evident păreri scrise din burtă.... Lucru incorect, incorect. Oare știu oamenii ăștia și cei de la Real că sunt țări în care testimonialele false se lasă cu amenzi usturătoare?
Deja se făcuse șase fără douăzeci, din când în când mă uitam în urmă să văd de nu apare totuși autobuzul... Eram în dreptul unei benzinării în momentul în care un taxi, venit dinspre aeroport, a oprit la doi metri în fața mea, sperând să nu meargă gol în oraș... oprise pentru că mă văzuse descheindu-mi jacheta și căutând ceva în buzunarul interior. Spre ghinionul lui căutam doar o bomboană, nu portofelul. Ce ochi de vultur au pentru chestii dintr-astea taximetriștii... culmea că de multe ori nu văd trecerile de pietoni.
Și am revenit la Real. Părerea mea este că un magazin așa mare, în momentul în care devine sponsor la un concurs și dorește articole despre produsele sale ar trebui să facă un pas în față și eventual să ofere mostre. Faptul că li se pare ok să pointeze spre ei aproape o sută de testimoniale false nu face decât să îmi arate că de fapt nu le pasă de client. Și atunci nici mie nu o să îmi pese, și nu am să stau ca un tont așteptând două tramvaie să merg la margine de Cluj să încerc niște produse. Chiar nu. Iar adevărul e că am evitat mereu mărcile proprii, fie că e vorba de Real, Auchan sau Carrefour (în special ”Marca 1”). Nu am încredere, așa că mai bine dau un leu în plus pe un produs care știu că e de calitate.
În total, de la aeroport până la podul IRA am făcut cincizeci de minute. Numai bine am ajuns că un 30 s-a și prezentat în stație așa că eram deja acasă când avionul își tura la maxim motoarele ca să se înalțe deasupra orașului.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
