O campanie de atenţionare a populaţiei. Ceva de genul "Fiţi cu ochii în patru şi raportaţi orice pare suspect". Interesant zic eu.



via

Too much free time? Probabil. An interesting idea? Cu siguranţă.

Nu prea ştiu cum să îi prezint pe cei care au realizat următorul clip întrucât nu înţeleg ce scrie pe siteul lor. În orice caz, băieţii ăştia din Zurich au realizat o simulare a tuturor zborurilor cu avionul de pe mapamond. O simulare de 24 de ore înghesuită în 70 de secunde. Mie mi se par extrem de multe avioane. Extrem de multe. Tot la ei pe site puteţi urmări "live" traficul aerian ;) Pretty neat.

Eu nu am mai investit în componente pentru PC de multă vreme. Nu pentru că aş avea un Mac (aş vrea eu) ci pentru că dacă a fost nevoie vreodat de un upgrade, se ocupa tata şi punea el "ceva mai bun" (adică mai mult RAM, un procesor mai bun, un HDD mai mare). Nu m-am stressat niciodată că vreau "cea mai tare" placă video sau cel mai puternic procesor. Sunt mulţumit de confuguraţia actuală a calculatorului meu (neschimbată de doi ani).


Însă cei de la PcNews sunt curioşi şi ar vrea să afle cum aleg eu un produs de la AMD. Să reformulez: cum aş alege. Aşa că am dat o raită pe la Intend şi pe la ShopMania şi am studiat un pic produsele AMD, şi am rămas un pic încurcat de multitudinea detaliilor. Cu siguranţă m-aş fi simţit însă frustrat de nu erau scrise toate pe site :D . Cum să vă spun? În primul rând mă uit la detaliile tehnice, la performanţă. În cazul de faţă la frecvenţa pocesorului (ştiu că cei de la AMD comercializează şi alte produse, însă eu asta am căutat). Apoi evident la preţ :p şi la garanţie. Detaliile despre waţi, volţi, amperi, ohmi şi alte unităţi de măsură nu îmi spun nimic despre performanţa produsului, aşa că trec uşor peste ele. Şi cum facem acum? Acelaşi produs, pe două siteuri diferite (AMD Athlon 5000+), la ShopMania 209 lei, iar la Intend 226 lei. Aceleaşi caracteristici, doar o diferenţă de preţ. Să aleg produsul mai scump sau cel mai ieftin? Eu l-aş alege pe cel mai scump. Nu de alta, dar cei de la Intend îmi oferă o garanţie de 36 de luni pentru produs.

Ete, aşa aş alege :D

Articol scris pentru concursul PcNews.

După cele două spoturi cu Jerry Seinfeld (nu prea reuşite, imo), uite că cei de la Microsoft au venit cu două spoturi noi. "Windows. Life without walls". Sper că aţi recunoscut câteva persoane din clip ;)



via

Nu ştiam că cei de la Prima TV sunt fraţi cu ProSieben. Noul slogan "We love" şi felul în care apare acesta pe ecran m-au dus imediat cu gândul spre postul german şi, stând de vorbă un pic cu nenea Gugăl, am aflat că din iulie 2007 ProSiebenSat1 a achiziţionat grupul media SBS, cel care deţine în România Prima TV şi Kiss Tv (printre altele).

Dintre toate emisiunile postului Cronica (miercuri 19:30-22:00) e cea mai cunoscută şi urmarită (cred). De la un concept simplu şi îndrăzneţ (deşi mai erau şi alte emisiuni de gen pe vremuri, cum era acel Zap-tv de pe otv) însă condimentat cu comentarii picante, emisiunea a ajuns repede fruntaşă la audienţe, ceea ce a însemnat plasarea într-un interval orar mai accesibil, mărirea timpului de emisie şi a personalului. De la 30 de minute cât avea la început a ajuns să aibă acuma două ore şi jumătate şi (busy counting) şapte personaje.

Întrebarea e dacă îşi au rost aceste ore multe de emisie. Avem bâlbe de la tv, avem scenetă, avem dans, îl avem pe Dezbrăcatu, avem muzică, avem dialoguri lungi, plicticoase şi pre-memorate între cei doi prezentatori şi din când în când câte un extra care dă buzna în platou, alde Mistreţu sau Puştiu. Două ore jumătate în care materialul bun trebuie diluat şi tras de el. Mie mi se pare prea mult că durează emisiunea. De ar rămâne doar părţile ce îmi plac, adică bâlbele şi eventual Dezbrăcatu (e singurul care are haz) ar fi o emisiune decentă de o oră. La ce îmi trebuie să văd scenete penibile (ce amintesc de penibilul Chestiunii Zilei a lui Călinescu) sau să îmi tot cânte formaţia din studio de fiecare dată când e publicitate, sau la ce bun să ascut dialogul citit (şi repetat) dintre prezentatori care, lipsindu-i spontaneitatea, nu este deloc amuzant?

Bâlbele, partea cea mai haioasă a emisiunii. La astea mă uit. E tare haios când îi vezi pe cei tineri cum se emoţionează şi nu ştiu ce să spună şi doar se uită fix în cameră, cu o privire care strigă "Oh, God, save me!". Însă nu trebuie să fii începător ca să o dai în bară în direct, nu! Oricine, şi cei cu experienţă pot deveni dl. Bâlbuţă. Până la urmă toate astea nu dovedesc decât că suntem oameni cu toţii, şi a greşi este omenesc. Şi după cum spunea Murphy, "Dacă ceva poate să meargă prost, va merge." Iar Cârcotaşii vor fi pe fază ;)

Articol scris pentru concursul organizat de PcNews.

Juan Pablo Zaramella este responsabil pentru animaţia de mai jos, "Lapsus", un scurt metraj de aprox. 3 minute realizat în 2007. Pe siteul său (Movies -> Bonus) puteţi vedea şi un scurt clip behind the scenes de la filmări. Enjoy!

Cât de disperat să fii să îţi creezi o imagine bună în cursa pentru alegeri încât să te comporţi ca Elena Udrea?

Doamna Udrea a simţit nevoia să arate lumii că nu este doar o blondă stilată şi cu bani, ci că este o femeie. O femeie care ştie să facă toate cele în gospodărie. Aşa că a fost un reportaj în care duduia mătura şi făcea curat în casă. Însă cireaşa de pe tort a fost tricotatul. Da, s-a prezentat la o emisiune pe Realitatea TV unde a tricotat tot timpul emisiunii... cred că un fular or smth. "Unu pi faţî, unu pi dos, că aşe o zis muica!". Nu mi se pare că a reuşit să tricoteze aşa de mult (cred că din cauză că nu prea vedea bine, având bretonul până-n ochi) şi mă cam enervează falsitatea ei. Asta e metodă prin care să areţi că ştii să faci una şi alta? Tricotezi la un talk show? Come on!

Fals fals fals. Nu ştiu ce a fost în capul ei şi cum crede ea că cu asemenea prostii convinge electoratul să o voteze. Ea se gandea "Votaţi-mă, sunt o femeie muncitoare, o gospodină harnică şi îmi place munca, voi face multe [n.r. fulare] pentru voi". Electoratul gândeşte "Nah, şe-i şi cu pupeza iasta, mai bini rămânie la jenţâlii ei şî la costumu di baii".

Totuşi altfel se procedează când vrei să areţi că eşti mai aproape de oameni. Altfel, mai elegant, mai subtil, nu aşa, tricotând, sau mă rog, încercând a tricota un fular roşu cu manichiura perfectă şi cu nişte unghii strălucitoare. Zic eu. Sau, dacă tot eşti blondă şi alegi varianta de mai sus, asigură-te înainte că nu te faci de cacao... să nu se vadă că tocmai ce ai învăţat de pe google cum se face un fular. Personajul în care vroia să pozeze Elena, adica doamna gospodină, şi-ar fi mişcat mâinile mult mai repede ;)

Dacă ţineţi morţiş să o vedeţi: aici.

Câte reprezentări ale povestirilor biblice nu am văzut? Diverse ecranizări, care de care mai inspirate sau nu, prezentând povestea din diverse unghiuri (încercând să fie mai artistice). Ştim cum Moise a ridicat toiagul şi marea s-a despicat în două, lăsând poporul ales să treacă pe ţărmul celălalt. Ştim cum Noe a strâns toate animalele şi le-a suit în arcă... şi multe altele.

V-aţi întrebat vreodată cum vedea Dumnezeu tot ce se întâmpla pe pământ? Se pare că unii s-au întrebat lucrul acesta şi uitaţi ce au realizat: imagini ale unor scene din Biblie, like God would have seen them ;)

Mai multe despre şi cum a arătat lucrarea finală la Miami Art Fair în 2007, -----> aici.

Frozen, primul single de pe albumul "Ray of light" din 1998. O piesă la care Madonna a lucrat alături de Pat Leonard şi William Orbit, o piesă cu un clip întunecat şi mistic (inspirat de "Pacientul englez" şi de "The Sheltering Sky") ce a câştigat numeroase premii. Piesa a fost promovată la diverse emisiuni televizate, inclusiv la San Remo, şi a fost inclusă în programul turneelor din 2001 (sub formă remixată) şi 2004 (in its original form).

(video put together from various fan recordings of the concert)

PS: Un sondaj nou a apărut în partea dreaptă a paginii. Rezultatele sondajului anterior aici.

Rămâi suprins cum unii nu înţeleg lucrul ăsta. Nu înţeleg că oricât ai încerca să înfloreşti un lucru de proastă calitate, nu va ajunge niciodată sa fie de foarte bună calitate. Sigur exemplele ce urmează nu afectează aşa de multă lume, but still.

Nu îi înţeleg pe cei care iau un mp3 la 96 kbs şi îl reencodează la 192 şi sunt mulţumiţi că au un fişier de calitate. Sau şi mai rău, de la 128 îl reencodează la 320 şi wow, au un fişier high quality. Şi când îi vezi cât de drăguţi sunt ei când iau un fişier video ce se vede acceptabil spre bine, de vreo 25 mb, şi îl reencodează în format vob (că aşa au auzit ei că formatul vob înseamnă super calitate) bifând în programul ce îl folosesc toate opţiunile care ştiu ei că înseamnă optimizare şi evident mărind dimensiunile imaginii clipului. Şi apoi îţi prezintă un fişier vob de 220mb, HighQuality cică, făcut dintr-un clip de 25 mb, care evident că se vede la fel de prost. De ce nu înţeleg că shit remains shit even if painted in gold? :S

Uite un test ce vă invit să îl faceţi. Nu uitaţi să lăsaţi un comentariu cu punctajul obţinut ;) And no cheating :P




I got 84% (that means a B).

În sfârşit s-a întâmplat! Pe 11 septembrie, stadionul Wembley a fost “Sticky & Sweet”. And… FULL of stellar brightness!!!

Faimoase high-profile precum Gwyneth Paltrow, Kate Hudson, Fergie, Penelope Cruz, Nicole Kidman, Marion Cotillard sau prinţesa Mette-Marit a Norvegiei au coborât de pe piedestal şi s-au aşezat în rând cu fanii Reginei. Pop!

Kate Hudson: “Oh, she’s so fit, I so definitely would”
Gwyneth: “Nah, she turned ME down, she won’t say yes to you, ha ha ha”
Marion: “Mon Dieu, k’elles sont .......

-> Restul articolului pe GlossyMagazine.ro

Se pare că băieţii de la CERN nu sunt primii care au vrut să ciocnească particule. :P

via

Seems like not all candy is hard candy. Wooteik Lim ne propune aceste acadele fragile. Dulci dar tăioase, că deh, dulciurile nu sunt aşa de bune pentru organism ;)

Salivating already? :D

via

Poate unora le este străin numele ei, însă cu siguranţă aţi auzit la radio "Désenchantée" (fie în varianta ei, fie un cover tehno şi lipsit de vlagă cântat de Kate Ryan), "Les Mots" (celebrul duet cu Seal) sau "Crier la vie" (duet cu Moby, varianta franco-englezească a piesei "Slippin away"). Foarte timidă în relaţia cu presa, mai retrasă de felul ei şi cu texte cam întunecate uneori, şi-a creat o imagine tare misterioasă şi chiar în lipsa promovării (meaning no interviews, no live perfomances on tv shows) albumele ei se vând extrem de bine. Clipuri de exceptie (în afără de câteva mai noi :p ), showuri impresionante (despre cel din 2006 vă spuneam mai demult).

47 de ani împlineşte franţuzoaica astăzi. Mulţi înainte şi aşteptăm următoarele clipuri de pe recentul album "Point de suture" şi concertele de la anul ;)

Până una alta, vă las cu un clip din 1999 ce a făcut mare vâlvă atunci fiind şi interzis de numeroase televiziuni (that meant more cash from selling the official video dvd).


Mylene Farmer - "Je te rends ton amour"

Din seria oamenilor de media care îşi fac meseria cu Google în faţă, dăm de o emisiune drăguţă şi cuminte de pe Antena2 care dorea să discute de campania anti-fumat în care apare Mihaela Rădulescu. Cum doreau să dea pe post şi imagini, ca să aibă suportul lângă ei, dau un search pe Google şi în loc să găsească poza oficială dau peste un retuş făcut în glumă de Zoso, ce conţinea două linii de text cam provocatoare. Se gândesc ei "Ce mesaj avantgardist, trebuie să o avem în direct".

Ca nişte copii de 10-15 ani care se ruşinează la auzirea anumitor cuvinte s-au purtat. "Hi, hi, cine vrea să citească, hi hi". Au deranjat-o pe Răduleasca în timpul unei şedinţe (foto cred), doamna s-a enervat şi le-a zis două bune. (Clip aici)

Nasol când ajung oamenii din propria ogradă să îşi bată joc de tine („Noi chiar am crezut că e un mesaj avangardist... A fost o neînţelegere“).

Deznodământul e simplu: "ANTENA 2 isi cere scuze public pentru regretabila eroare ...... Au fost luate masurile corespunzatoare administrative, printre care si suspendarea emisiunii".

Read more: Cotidianul.

Într-un birou secret dintr-o clădire secretă a serviciilor secrete ale măreţei ţări.

"- Domnule, sunteţi sigur că e bine ce facem?
- Ai încredere în mine, Will, totul e pus la punct. Cea mai simplă metodă de a face rost de petrol şi de a îi linişti pe cei de la Energie. Şi să le arătăm tuturor că avem o armată puternică. Gândeşte-te cum toată naţiunea va fi la picioarele noastre şi va aproba războiul pe care îl plănuim de atâta timp. Ei, nu doar americanii, dar şi celelalte ţări ne vor susţine. Am pregătit totul, Will, se vor minuna şi arabii cât de bine o să le iasă planul, cum se vor prăbuşi turnurile.
- Totuşi sistemul de apărare nu va opri avioanele deturnate?
- Am avut grijă de toate, băiete. NORAD-ul va fi în ceaţă, cu personal în concediu, şi vor crede că e vorba de un exerciţiu şi nu se vor impacienta. Vor fi potoliţi, am avut grijă să dau nişte telefoane. .... Şi raportul privind evenimentele de mâine e deja gata, uite-l, trebuie doar să îl semnăm, dar putem să semnăm şi peste o lună.
- Şi Preşedintele?
- Ha, el face ce îi spun eu. Nu e prost, îşi dă seama că avem nevoie de petrol. Şi ca să nu fie nimic suspect, îl trimitem în vizită la o grădiniţă. O să dea bine la imaginea lui.
- Dar dacă suntem descoperiţi, domnule?
- Nu vom fi. Toate posibilele dovezi ce indică spre noi vor fi şterse, şi oricum vor fi prea ocupaţi să îşi plângă morţii. Vom avea grijă să le dăm un ţap ispăşitor; de atâtea ori îi vom repeta numele încât ne vor crede. Nu e prima dată când ne jucăm cu mintea oamenilor, ştim ce facem.
- Şi totuşi... oamenii?
- E un război ce îl pornim, Will, trebuie să avem şi noi victime ca să ne justificăm acţiunile. Vor muri pentru ţară, ce e mai onorabil decât a muri pentru ţara ta? ... Ce e, te deranjează fumul de ţigară, Will? Să vezi tu ce fum va fi dimineaţă..."



Dacă aveţi timp, un documentar de 30 de minute prezintă toate părţile ascunse de oficialii americani. Quite disturbing I would say. Part1, part2, part3, part4. Nothing is ever what it seems.

O, mai ştiţi poveştile alea de când eram mici cu prinţi şi zâne şi căpcăuni şi balauri, nu? Şi cum plângea fata aia plină de cenuşă şi venea o zână în ajutor, sau cum se pierdeau copiii noaptea în pădure şi o zână bună vine să le lumineze calea spre casă. Dar ce te faci când zâna .... ? Oh well, see for yourselves :P



via

În Anglia când ajungeţi să nu uitaţi să mergeţi la Windsor. Situat nu la mare distanţă de aeroportul Heathrow, la Windsor se poate ajunge foarte uşor, fie cu trenul, autocarul, maşina sau bicicleta (acuma numa să nu porniţi cu biţi de la Manchester sau de la Edinburgh :D) . Intrarea la castel costă 14,5 lire şi dacă bine ţin minte castelul e deschis între 10 şi 16.30.

Castelul de la Windsor este cel mai mare castel locuit din lume. Da, locuit, întrucât în wekend-uri de multe ori Regina vine la castel (nu M, ci Elizabeth a II-a). Construcţia castelului a început pe vremea lui William I (1070-1086), şi de atunci modificări şi adăugiri au avut loc now and then: Edward IV începe construcţia capelei Sf George (1475), Charles II (1660) reface interiorul castelului şi, inspirat de palatul de la Versailles, amenajează The Long Walk (lungime de 5km), GeorgeIV (1824) angajează un arhitect care în 12 ani de muncă va pune la punct castelul, remodelându-l, aducând simetria într-o clădire construită pe bucăţi într-un stil deloc simetric. În 1910 regina Maria a redecorat castelul. Ultimele lucrări de renovare, ce au costat 37 de milioane de lire, au avut loc în perioada 1992-1997, ca urmare a unui incendiu puternic ce a distrus 9 camere şi alterat alte 100 în noiembrie 92.

La intrare te simţi ca la aeroport. Nu, nu ţi se cântăreşte bagajul, însă e ditamai security check-ul: tot ce ai asupra ta (bagaj, jachetă, aparat foto, telefon, chei, portmoneu, curea) pus pe banda rulantă şi scanat în timp ce tu treci prin detectorul de metale. Odată scăpat de control îţi iei frumos ghidul audio (disponibil în opt limbi) şi ascultând instrucţiunile îţi începi vizita. Peste tot pe unde mergi ghidul îţi oferă informaţii ( it is not that smart, you have to push some buttons :P ).

Porţile mari, zidurile, scobiturile din ziduri de unde soldaţii apărau castelul te impresionează, dar degeaba, tu vrei să treci de toate zidurile şi să ajungi la lucrurile faine. Vrei să ajungi la Turnul Rotund pe care l-ai văzut încă de la intrare. Frumos turnul, mai ales că este construit pe un dâmb, iar la poale, mai jos decât platoul castelului este o grădină frumoasă. Mergând împrejurul turnului găseşti intrarea în grădină (costă 1,5 lire) şi afli că Turnul Rotund este închis vizitatorilor întrucât înlauntru se află documente de arhivă şi alte lucruri importante.


Grădina (Moat Garden = Grădina Şanţului cu Apă) este plină de flori. Mulţi trandafiri parfumaţi în partea de jos a grădinii, o ţâşnitoare frumos decorată, colţul poetului (un refugiu pe care găsim inscripţionate cugetări: "And the soul of the rose went into my blood", "Four gray walls and four gray towers Overlook a place of flowers") şi un iaz în care se bălăcea o raţă. Însă grădina se continuă pe jumatăte de dâmb, aşa că eşti nevoit să urci scările şi să găseşti alte plante, alte aranjamente. Lavandă, trandafiri roşii, anghinare, arbuşti. Şi evident nişte bănci pe care să te odihneşti un pic.


Ieşind din grădină, te îndrepţi spre următoare oprire, Apartamentele Regale. Ghidul Audio îţi va spune tot ce e de ştiut despre fiecare cameră. Vei fi cu siguranţă impresionat de cât de mari şi impunător erau decorate camerele de consiliu şi cele de primit audienţe (fie cu tablouri imense reprezentând conducători de seamă, fie cu picturi murale înfăţişând regina în Olimp deasupra zeilor), de tablourile din camerele de zi (Rubens, Vandyk, Holbein şi mulţi alţii), de portretul lui Derich Born (portret al unui tânăr, realizat de Hans Holbein, ce te urmăreşte cu privirea oriunde ai fi în cameră; de altfel Holbein era tare renumit pentru crearea unor portrete vii şi pentru folosirea unor materiale pentru a da impresia de adâncime a imaginii), de atenţia dată tuturor detaliilor decorurilor, de masa şi oglinda din argint masiv, de candelabrele imense, de ordinea şi simetria cu care erau aranjate armele pe pereţii sălilor de arme, de grandoarea sălii de gală (o şi văd pe Elizabeth I dansând Volta în sala aia) şi de armura lui Henry VIII (mare a putut fi omul ăla). Din păcate nu se pot face poze în apartamentele regale. Too bad.

Colecţia de păpuşi a Reginei Maria atrage foarte mulţi turişti şi de obicei se aşteaptă şi câte o oră la coadă. Iar cum păpuşile nu mă impresionează şi cum mi se părea prea lungă coada, nu am ce vă povesti despre păpuşile Mariei.


Capela Sf. George este următorul popas. Ferestre imense, gargui dominând acoperişul (cam lat pentru vremea când a fost construit) şi nici urmă de turn (turnul era prevăzut în proiect, însă ştiţi cum e când proiectul nu se aprobă, când nu sunt fonduri...). Interiorul luminos e o încântare pentru turist. În capelă sunt înmormântate figuri importante din istoria Angliei, cum ar fi regina Jane Seymour, Henry VIII, Charles I, Elizabeth (Queen Mother). De asemenea în capelă are loc întâlnirea anuală a membrilor Ordinului Jartierei (Order of the Garter).

Pe lângă ghidul audio veţi întâlni şi personal al castelului, supraveghind încăperile, ce vă vor răspunde la orice întrebări aveţi despre istoria castelului şi a obiectelor din el.

Ce mai puteţi face în Windsor? Vă puteţi da cu roata, puteţi merge la Eton College (7 minute pe jos, 5 lire intrarea; acolo au studiat prinţul Harry şi William), puteţi să vă plimbaţi cu vaporaşul pe Tamisa sau să vizitaţi alte locaţii aflate în broşura pe care v-aţi procurat-o dimineaţă de la Tourist Information Centre :D Însă o plimbare pe The Long Walk is a must!

"Sticky and Sweet" să fii şi poţi ajunge la Paris la concertul Madonnei. Evident, nu pe banii tăi.

Concursul lansat de Radio21 împreună cu Nokia a avut trei etape. Primele două s-au încheiat (cele având ca destinaţie Lisabona şi Roma) iar acum lupta a rămas pentru Paris. Pachetul câştigător include transport cu avionul (din Bucuresti), cazare în Paris şi bilete la concertul Madonnei din 20 septembrie pentru două persoane. Ăsta e premiul cel mare. Participarea la concurs e simplă, se trimite un SMS conţinând textul "PARIS Name Age City" (de ex "PARIS Mike Wasowski 25 Sibiu") la numărul cu tarif normal 072-Radio21 (that would be 072-7234621).


Pe lângă premiul cel mare mai sunt şi premii zilnice constând în pachete promoţionale oferite de A&A Records (dvd, cduri şi alte materiale). În fiecare zi, între orele 11 şi 12, o persoană ce a trimis SMS este aleasă din lista de participanţi şi este sunată. Pentru a câştiga pachetul promoţional de mai sus ascultătorul trebuie să cânte. Vă puteţi antrena din timp la ei pe site, ca să faceţi impresie bună :D


Nu mai sunt aşa de multe zile de concurs, aşa că grăbiţi-vă. Câştigătorul îl vom afla vineri, pe 12 septembrie. Hurry! Şi nu uitaţi să mă luaţi cu voi la Paris de câştigaţi....

Mai multe informatii si regulamentul: aici.

Saimir Strati a intrat în Cartea Recordurilor cu al său mozaic "Romeo cu o coroană de struguri cântând la chitară şi dansând cu soarele şi marea". Yey. Însă nu e un mozaic precum făceau grecii şi romanii demult, nu nu. Deşi măsoară 91,8 metri pătraţi (12,9 pe 7,1m), mozaicul este făcut din dopuri de plută. Yup, de la sticle de vin. În total 229.764 dopuri. Cam multe, dar presupun că nu a băut el atâtea sticle până să îi vină ideea :D


Artistul albanez nu e la prima atestare pentru Cartea Recordurilor, alte două creaţii de ale sale fiind omologate în anii trecuţi, şi anume un mozaic făcut din cuie reprezentându-l pe Da Vinci şi un altul, de data asta realizat din scobitori, reprezentând un cal.

More here and here.

Numele Maria (din מרים Miryam), cunoscut mai ales datorită Noului Testament, are diverse semnificaţii: numele înseamnă "copil dorit" sau "amărăciune" sau "mare de amărăciune". Totuşi se pare că la bază este de fapt un nume egiptean, nu evreu, pornit de la "Mry" (care înseamnă "drag", "iubit"). Deşi un nume popular datorită conotaţiilor biblice, au fost vremuri (sec XIV) când a fost considerat un nume prea sfânt pentru viaţa de zi cu zi ;)

La Mulţi Ani, Mariane, Mărie şi Mărioară!



"Mai ţii minte măi dragă Mărie
Că nu erau struguri copţi la vie
Şi tu erai mică Măriuţă
Nu ştiai să dai nenii guriţă"

Prin iulie Britney Spears a filmat un clip pentru turneul "Sticky and Sweet" al Madonnei. Pe vremea aceea nu se ştiau prea multe, setlist-ul se schimba de la o zi la alta, şi fiecare ziar venea cu alte informaţii în legătură cu ce se va întâmpla în concert. Mulţi fani s-au scandalizat când au auzit de acest proiect (mai ales că iniţial se zvonea că de fapt ar fi un mash-up Human Nature - Gimme More), părându-li-se aiurea să dea atâţia bani (mda biletele sunt scumpe) ca să o vadă pe Britney la un concert Madonna. Ei, le-a trecut, şi acuma urlă cu toţii entuziasmaţi (like schoolgirls) când o văd pe ecrane, mai ales când îşi spune cuminte şi cu o privire sănătoasă celebra-i replică "It's Britney bitch!"


Clipul filmat este backdrop video în timpul piesei Human Nature (rock version :D), şi în el o vedem pe Britney captivă în lift, cu o criză de claustrofobie spre final. Totuşi regizorul e blând şi la sfârşit uşile liftului se deschid şi duduia iese artistic într-o mare de lumină.

Nu putem încerca să găsim un sens al clipului dacă nu pornim de la versurile piesei. Human Nature reprezintă un răspuns al Madonnei tuturor criticilor şi ziariştilor care au fost prea încuiaţi ca să vadă mesajul artistic (cred că le era tare greu să vadă partea artistică când ea îşi... -> Continuarea articolului pe Glossy Magazine.

Aflu azi de la INconstantIN că Google face 10 ani. Totul a început ca un mic proiect de cercetare în 1996, compania a fost înfiinţată pe 7 septembrie 1998, iar apoi încetul cu încetul, ca un bulgăre de zăpada ce a pornit din vârful muntelui, it got bigger and bigger and bigger.



Ce a început cu un simplu motor de căutare (şi cu un nume haios) a ajuns azi să fie mai mult de atât. Motor de căutare, mail, harti (inclusiv G Earth), reader, albume foto, documente, statistici, browser şi cu siguranţă am uitat ceva în listă. Google a ajuns să fie indispensabil pentru unii dintre noi, şi mulţi se sperie de lucrul acesta.

Either way, 10 ani de Gugăl. Wondering if in the future Google will look like this: picture (from Andrei).

Uneori interacţionăm cu oameni care nu ne plac deloc. Pur şi simplu ne calcă pe nervi. Vorbesc prea mult şi aflăm detalii pe care nu ni le dorim, sau pur şi simplu în loc să ne ajute numai ne încurcă. Câte nu le-ai spune .... însă ştii că nu se cade să te porţi urât în public aşa că îţi vezi de treabă (după ce ai tras câteva suduieli în minte).


Cei de la Shinebox au creat un set de 20 de cartonaşe (numit Unmentionables) potrivite în situaţii în care oamenii cu care interacţionezi pe durate scurte (în sala de aşteptare, în tren, în avion, la servici) te scot din sărite. Fiecare cartonaş are un text ( :D ) şi un mic monstru înfuriat desenat. Fie îi dai persoanei ce te enervează un cartonaş potrivit ("Stop it!", "People like you are the reason there is therapy!", "You looked in the mirror today and still wore that??!", "Can you repeat that? I was in a coma", "Guess what? Your screaming kids arent cute!"), fie te amuzi răsfoind imaginile şi textele din pachet.

Click -> here <- to see all of them :D

via

Texas - Put your arms around me (live at Glastonbury 1999)

Nu-i aşa că e cam frustrant când eşti prin oraş, cu căştile în urechi, că trebuie să îţi potoleşti impulsurile de a dansa sau de a cânta pe muzica ce o asculţi? At times I would just, I would just..... dar apoi îmi aduc aminte că sunt în public şi deşi mie mi s-ar părea normal să reacţionez la muzică, celorlaţi li s-ar părea ciudat. :D

A fost o vreme când toată lumea îşi cumpăra suporturi pentru cd-uri. Nu aveau ei cine ştie câte, probabil aşa vreo 10-15 cduri şi ştiau că dă bine să le pună pe un suport (pentru ca un prieten aflat în vizită sa vază ce cd-uri are monsieurul). S-au dus zilele acelor suporturi simple de metal. Şi s-au dus zilele în care aveam doar 5 cd-uri ;)

Suporturile pentru cd-uri de mai jos nu rezolvă problema spaţiului, însă vor arăta bine pe biroul tău, cu cele câteva cd-uri ce ţi-s dragi.

1. Buy me (Marián Laššák)
2. Human CD Holder (Wrapables)

3. Squished Animals (Wrapables)



So, merge? Mai bine decât simplul suport de metal? ;)

PS: nu uitaţi de sondajul din dreapta paginii ;)

Blogging. O treabă uşoară şi frumoasă. Ar spune unii. Crezi la început că toate lucrurile sunt corecte şi că de ai talent sau măcar ceva interesant de spus, totul va fi bine. Dar nici nu ai idee în ce lume intri.

Porneşti uşor la drum şi ajungi în timp să îţi dai seama că nu toţi bloggerii sunt la fel, există mai multe categorii, unii mai buni, alţii mai slăbuţi, alţii mai originali şi mai talentaţi, alţii mai copy-paste, alţii mai pastă. Bisericuţe şi alianţe care te vor face să te gândeşti de două ori înainte de a critica un articol. Nu de alta dar se pare că mulţi iau prea personal o părere împotriva unui articol de al lor. Oh well. Te vei bucura când un blogger mare îţi lasă un comentariu, fie el cât de mic (ca o domnişoară "he noticed me, he noticed me!!!" :p ), te vei enerva la culme când un moflea nu e de acord cu tine (el considerându-te pe tine moflea) şi luckily vei trece peste toate şi vei ajunge în următoarea etapă, când scopul nu va mai fi acela de a fi remarcat ci acela de a scrie cât mai bine, având în vedere că deja ai câteva priviri aţintite asupra ta.


Vei ajunge să scrii pentru a îţi exprima ideile, părerile, sau pentru a prezenta lucruri interesante. Vei studia comportamentul celorlalţi şi vei învăţa de la ei. Vei crea legături cu alţi bloggeri. Şi vei ajunge să fi nedumerit de ce unii au trafic aşa de mare când conţinutul blogului lor nu e deloc interesant. Te vei întreba dacă anumiţi oameni scriu aşa de mult şi de des, oare mai au timp şi de altceva? Dacă tot ce li se întâmplă lor pun pe blog (inclusiv cum şi-au scăpat ceasul în wc, sau cum s-au bucurat când au găsit cola cu vanilie la cantina din oraş) mai reuşesc să îşi trăiască viaţa? Oare mereu în timpul zilei se intreabă dacă nu cumva ar trebui să scrie despre ce li se întâmplă? "Ooh, look, the most beautiful sunset ever... I should blog about it, and write about the way its colours remind me of.... uhm, of.... uhm, of... what do they remind me of? (continuos rambling for 5 mins) Damn, it got dark." "Ooh, I am going to propose to my girl, I should make smth special, worth writing about on my blog. Maybe even film it. Oh Yeah!!!" Cum se mai pot bucura ei de viaţă? Beats me.

Vei da de cei frustraţi. Sunt mulţi dintr-ăştia. Be careful though, unii sunt într-adevăr unhappy, enervaţi de tot ce e în jurul lor, de tot de tot (cred că mi-aş strica ziua de aş citi blogurile lor, căci aş ajunge şi eu să cred că everything is evil), iar alţii sunt doar copycats (au văzut că primii au succes şi au considerat că aşa trebuie scris, la fiecare două rânduri să aminteşti cât de prost îţi merge şi cum te-ai purtat con cojones [de fapt ca o persoană ce nu a evoluat de la stadiul de adolescent rebel şi tâmp la adulthood, deşi are peste o anume vârstă] cu anumiţi angajaţi ai unor companii). Sad, really sad.

Apoi vei da de acei ce dau sfaturi, acei atotştiutori. Ei ştiu totul despre bloguri şi ar trebui să le urmezi sfaturile. Nu spun că e rău ce scriu, uneori sunt şi lucruri interesante şi sfaturi utile, dar e tare greu de trecut cu vederea piedestalul pe care s-au urcat şi de unde nu mai vor să coboare (nu sunt singurii care stau sus, cu fruntea în bătaia vântului).

O categorie aparte o reprezintă cei care dau sfaturi prin metoda exemplelor negative. Râd şi condamnă apucăturile unor bloggeri (mai mici) de a pune clipuri, uneori doar poze şi trei cuvinte, sau obiceiul de a pune titluri sau statusuri (în yahoo messenger) ce rivalizează cu tabloidele (doar pentru a atrage cititori). Eşti de acord cu ce spun ei pentru că într-adevăr şi Laica (din păcate pierdută undeva în spaţiu) ar putea face un blog doar cu poze şi cu clipuri de pe iutub, însă nu vei aprecia atitudinea "I r smart, everyone else is stupido".

Şi ajungi să te enervezi când vezi că cei care se cred mari şi tari (mulţi sunt sus pe piedestal şi drept urmare mereu privesc totul prea de sus) se ţin de prostii (scuze, fac experimente *cough* bullsh!t *cough*) sau când se comportă exact precum cei pe care îi critică (de ar fi doar o dată ar fi bine, dar când vezi că se repetă de n ori îţi pui întrebări dacă ceea ce te-a făcut să îi apreciezi există cu adevărat). Nu poţi minţi, ca blogger cu siguranţă rămâi dezgustat de asemenea comportamente şi (probabil că) primul impuls va fi să scrii despre toate astea, cu dovezi, cu screen-shots, cu nume, cu linkuri.... Sau poţi doar să îţi aduci aminte că suntem cu toţii diferiţi şi că nu are rost să te consumi şi să începi un "război online", nu de alta dar nu vei schimba nimic, vei duce o luptă demnă de don Quijote, şi te vei enerva gratis pentru că vei fi luat peste picior de toţi enoriaşii unei bisericuţe. Şi nu e ca şi cum poţi schimba părerea unui străin situat la cine ştie câte sute de kilometri de tine.

Păi şi atunci? Ei, lăsând toate astea la o parte, cu siguranţă vei da peste bloguri ce te vor captiva şi pe care le vei citi des. Şi cum fiecare are alte gusturi şi cum oferta e bogată, zic că fiecare va găsi (dacă deja nu a făcut-o) ceva pe placul lui/ei. Însă ce e mai important, zic eu, e că "there's more to life than blogging" ;)