Mylene Farmer Tournée 2009
Aseară, la Nisa, și-a început turneul 2009 Mylene Farmer. Datorită unor ruși am urmărit și eu, în direct concertul. Două ore magice pentru fanii roșcatei. Setlistul cuprinde 7 piese de pe cel mai recent album al ei, ”Point de suture”, dar și multe piese de pe celelalte albume, doar ”Avant que l'ombre...” fiind inexplicabil ocolit.
”Paradis inanimé” deschide concertul cu o doză mare de energie, toată sala aflându-se în mișcare și cântând fiecare refren împreună cu Mylene. Apoi, prima surpriză a serii, rearanjată și cu un intro de nerecunoscut, ”Ame Stram Gram” se continuă cu ”Je m'ennuie”, încheindu-se astfel prima parte a spectacolului.
Renunțând la costumul pe care erau imprimate mușchi și tendoane, precum la o lecție de anatomie, și trecând la o ținută roșie ce amintește de ședința foto Claude Gassian din 2008, showul continuă cu titluri precum ”Appelle mon numéro”, ”XXL”, ”A quoi je sers” (a doua surpriză a serii pentru fani) și ”Pourvu qu'elles soient douces”.
Out with the red, in with the blue! Pentru partea mai lentă a serii Mylene revine pe scenă într-o rochie albastră cu niște dungi ortogonale negre (care m-au dus cu gândul la Indochine). După ”Point de Suture” urmează o piesă pe care eu, sincer, nu am prea ascultat-o și care i-a luat pe nepregătite pe cei din sală ”Nous souviendrons-nous”. Finalul secțiunii lente e reprezentat de clasicele și emoționantele ”Rever”(deși mulți gândeau ”not agaaain!!”) și ”Ainsi soit-je”.
Negru și alb pentru ce urmează. ”Libertine”, ”Sans contrefacon”, ”Je te rends ton amour” (în sfârșit, după ce fusese repetat pentru concertele din 2006, dar abandonat în ultimul moment).
Video oficial cu imagini din concert, preluat de pe siteul oficial
Următoarea secțiune începe enigmatic, cu bătăi de inimă și lasere, iar Mylene apare pe scenă într-un fotoliu în formă de scarabeu. Ritmurile piesei ”Dégénération” pun în mișcare publicul și asigură un moment de energie maximă. Foarte bine gândită această secțiune, continuată cu alte două hituri adorate de public și uptempo, ”Désenchantée” și ”C'est dans l'air”.
Finalul spectacolului, după aproape două ore, e marcat printr-o piesă lentă, dar bogată din punct de vedere instrumental (ca și în 2006), ”Si j'avais au moins...”
Renunțând la costumul pe care erau imprimate mușchi și tendoane, precum la o lecție de anatomie, și trecând la o ținută roșie ce amintește de ședința foto Claude Gassian din 2008, showul continuă cu titluri precum ”Appelle mon numéro”, ”XXL”, ”A quoi je sers” (a doua surpriză a serii pentru fani) și ”Pourvu qu'elles soient douces”.
Out with the red, in with the blue! Pentru partea mai lentă a serii Mylene revine pe scenă într-o rochie albastră cu niște dungi ortogonale negre (care m-au dus cu gândul la Indochine). După ”Point de Suture” urmează o piesă pe care eu, sincer, nu am prea ascultat-o și care i-a luat pe nepregătite pe cei din sală ”Nous souviendrons-nous”. Finalul secțiunii lente e reprezentat de clasicele și emoționantele ”Rever”(deși mulți gândeau ”not agaaain!!”) și ”Ainsi soit-je”.Negru și alb pentru ce urmează. ”Libertine”, ”Sans contrefacon”, ”Je te rends ton amour” (în sfârșit, după ce fusese repetat pentru concertele din 2006, dar abandonat în ultimul moment).
Video oficial cu imagini din concert, preluat de pe siteul oficial
Următoarea secțiune începe enigmatic, cu bătăi de inimă și lasere, iar Mylene apare pe scenă într-un fotoliu în formă de scarabeu. Ritmurile piesei ”Dégénération” pun în mișcare publicul și asigură un moment de energie maximă. Foarte bine gândită această secțiune, continuată cu alte două hituri adorate de public și uptempo, ”Désenchantée” și ”C'est dans l'air”.
Finalul spectacolului, după aproape două ore, e marcat printr-o piesă lentă, dar bogată din punct de vedere instrumental (ca și în 2006), ”Si j'avais au moins...”
Concertul a surprins prin calitatea pieselor din setlist, prin calitatea vocii lui Mylene (da, la primul refren al ”Ainsi soit-je” a ratat sunetele prea înalte, iar la al doilea refren a schimbat linia melodică :P), costumele incredibil de reușite, scena impresionantă (ecrane gigante, două schelete uriașe care la un moment dat sunt puse în mișcare, scarabeul..), coafura simplă dar potrivită.Nemulțumiri? Păi se spune că intrarea în scenă seamănă cu cea a lui Kylie în KylieXTour. Rever și XXL puteau fi lăsate pe tușă de data asta, în schimbul unor piese ce nu au mai fost cântate până acuma, sau care nu au fost cântate așa de des. Iar eu, eu vroiam să aud și ”Looking for my name” (zvonul umblă că atunci când ajunge la Stade de France, unde se va filma și dvdul, vor fi mai multe piese printre care și asta).
Și ca să nu vă mai țin, și ca să ascult liniștit concertul de aseară (ooh, da, este dispo deja audio), închei spunând că este cred că unul din cele mai reușite concerte ale ei (mie așa îmi pare după ce am ascultat/văzut înregistrări ale celor din sală) și îmi pare rău că nu pot ajunge și eu acolo :(
PS: click here and there and see vids ;)
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
-
▼
2009
(239)
-
►
decembrie
(24)
- Și am fugit de soare
- Almost Christmas
- Upcoming movies 2010
- Impresii final SuperBlog2009
- Lady Gaga - Speechless (live)
- Mai că e gata
- Joe McElderry wins X Factor 6
- Judecată dreaptă
- X Factor final tonight
- Swinging on a star
- Din pădure
- Banca de alimente
- Londra comestibilă
- Pe canapeaua albastră
- Maxim - Maximus
- Un coș cu mere
- În fața statuii
- Libertate
- Ajun de Moș
- Self defense against the dark arts
- Despre un vin bun
- Placebo - Bright Lights
- De 1 Decembrie
- The Box (2009)
-
►
noiembrie
(27)
- O mie de dorințe
- Donație impresionantă la spital!
- Mylène Farmer - C'est dans l'air (live)
- Black Eyed Peas- I gotta feeling
- Terminator Salvation
- Gripa porcină și Biserica
- Tânărul director
- Bad Romance + Speechless (live)
- Seashells on the seashore
- Activitate de weekend
- 'Nainte de vot
- Back in business
- Account locked
- Sport în sufragerie
- Eroii de azi
- I have a minute
- A cumpăra sau nu haine online
- I hate it when it happens
- Pigeon: Impossible
- Pic de căldură
- Lady Gaga - Bad Romance
- În căsuța din pădure
- Cu gulerul alb...
- Cum contactăm ownerul unui blog?
- The Rebound (2009)
- Niciodată ...
- ► septembrie (18)
-
▼
mai
(30)
- Cel mai prost film al anului
- Do behave!
- For the one I ...
- Ursus + TIFF
- Guilty pleasures
- Din urmă cu o zi
- Iete că se poate!
- Iț in dă stars
- Michael Jackson e Bambi
- Se apropie sesiunea
- Haine testate pe animale
- Campanie electorală
- La final de zi
- Life's Good
- Spune NU drogurilor
- Câştigător Eurovision 2009
- Aseară la Moskva
- Finala Eurovision 2009
- Hora din Moldova
- You may be a taliban if...
- Poker Face (live)
- 80GB
- Mergem în finală!
- Repetiții la Moscova
- Rihanna dezbrăcată
- Do-Re-Mi
- P!nk in Trafalgar Square
- Mylene Farmer Tournée 2009
- Ziua Z
- 1 Mai la Valea Drăganului
-
►
decembrie
(24)
-
►
2008
(304)
- ► septembrie (29)





0 pareri:
Trimiteţi un comentariu