Final de Făurar

Şi uite că azi avurăţi ultima şansă de a vă alege baba. Sper că aţi ales-o cu grijă, căci aşa cum vă va merge în ziua în care v-aţi ales baba (între 1 şi 9 martie), aşa se spune că vă va merge tot anul. Mă gândesc că fiecare a ales pe considerente numerologice şi personale şi nu pe dubioşenii statistice :P

Sunt diverse variante ale povestei cu babele. Că ar fi 9, că ar fi 12, însă cea mai cunoscută e cea cu baba Dochia (e drept, sunt multe poveşti cu baba Dochia în folclor, cum ar fi cea ce o prezenta ca fiica lui Decebal, însă eu altă poveste am să vă spun). În povestea cu babele se spune că baba Dochia era o femeie rea, o soacră rea de fapt, care nu a fost de acord cu nora adusă de băiatul ei în casă, aşa că în fiece zi găsea o metodă de a îşi necăji nora. Se spune că de 1 Martie îşi trimeasă nora la râu să spele lâna neagră şi să o aduca înapoi albă. Merse nora şi spălă lâna în apa rece, frecând şi clătind şi lovind cu maiul, dar nicicum nu se albea lâna. Pe când degetele începură să îi sângereze un moş apăru şi îi dărui o floare roşie care, odată pusă în apă schimbă pe loc culoarea lânei. Plecă nora spre casă, cu lâna albă în coş, iar Dochia, văzând floarea roşie din mâna nurorii a crezut că venise primăvara. Luă nouă cojoace pe ea şi porni cu oile la munte. Cum treceau zilele se făcea tot mai cald iar baba mai ţipa jos un cojoc de pe ea. Însă după nouă zile un ger năpraznic veni şi, sus în munţi, baba şi oile sale îngheţară şi stane de piatră deveniră.

După cum ziceam, sper că v-aţi ales baba ;)

Dacă aveţi timp, aflaţi mai mult despre simbolurile lunii martie aici.

Take the bus

Două reclame hilare ce le-am văzut de dimineaţă "It's smarter to travel in groups"

via

Şapte zile and counting

Şapte zile fără laptop, and counting (din păcate). Nu e chiar aşa de groaznic precum credeam.

Aşa că mi-am umplut nu prea multul timp liber cu diverse activităţi:

văzut "Kumar and Herbert (?) escape from Guantanamo", un film amuzant cu o poveste tâmpă, ce-i drept, a la Southpark. Funny.
văzut ceva clipuri noi la tv. Lili Sandu (pliz go hom), Pink (piesa e faina, dar clipul e stupid), Enrique feat Ciara (fata aia chiar n-are voce).
dormit.
văzut "Futurama 2009". Hilarious as always.
bătut, pas cu pas, etaj cu etaj, magazin cu magazin, Iulius, Polus şi Real. Nu în aceeaşi zi :P
cântat (sau doar încercat? :P ) la clape câteva cântece(le) :P
dormit.
cumpărat bilet la concertul Madonnei. Da, Alex, GC ;) Rămas lefter :))
citit cele 900 itemuri noi, strânse în cele şapte zile în Google Reader, în dimineaţa asta

Din păcate still counting.

Pe 26 august ne vedem cu Madonna

Pe site-ul mumă a apărut astăzi o informaţie nemaipomenit de bună. Un al doilea update la itinerariul turneului Madonnei din 2009. Bucharest included. Ne vedem dragilor pe 26 august în Parc Izvor. Told you so!!

Bilete and stuff: clienţii Vodafone pot cumpăra în avans bilete între 23 februarie şi 2 martie de pe myticket.ro (are careva Vodafone? :D ), iar de pe 3 martie biletele intră în vânzare pentru publicul larg, cu preţuri începând de la 120 lei, spune Emagic.ro. Biletele vor fi disponibile online şi prin magazinele Diverta. Vor exista mai multe categorii de preturi: 120 RON, 160 RON, 600 RON si bilete VIP, la 800 RON.

So f*cking happy!!!

Şi ce spunea presa săptămâna trecută? De confirmări oficiale de la organizatori? Că promoterii locali nu ştiu nimic? Că Vodafone nu a fost contactat? Că nu avem stadion. Hmmmm (Nu spun ce îmi trece cu adevărat prin minte :P )

Something special

Am observat că multă lume ţine să facă ceva special atunci când câştigă o sumă de bani. Fie că au lucrat o săptămână pentru cineva, fie că au lucrat o vară întreagă în State, fie că e primul salariu. Precum un ritual, pentru mulţi trebuie să fie ceva special, care să le amintească mereu de şansa ce au avut-o pentru a avea acel job (temp sau perm). Unii se recompensează cu o brăţară de aur, alţii fac o donaţie la biserică sau chiar dau şi slujbe la beserică. Alţii îşi cumpără un atlas sau un compendiu pe care au pus ochii de multă vreme, sau trag o beţie...

Deşi unii nu m-ar crede, îmi aduc aminte cum am procedat de fiecare dată când am câştigat prima sumă de bani din diverse activităţi. Cea mai îndepărtată amintire e din liceu, pe când îmi strânsesem nişte bani însă insuficienţi pentru a putea cumpăra ceva de pe Wish-list. Şansa a făcut ca, pe neaşteptate, ajutând pe cineva, să primesc o sumă de bani, şi asta m-a făcut să ajung la librărie şi să cumpăr o carte ce şi acuma stă la mine în bibliotecă (deşi pe când cu mutatul şi cu toate cărţile în cutii am crezut că s-a prăpădit), o carte a4, cu coperţi cartonate, şi cu multe multe poze color, de la editura Larousse despre Univers... Timpul trecând Wish-list-ul a evoluat şi el astfel că primii bani din activităţi noi au însemnat lucruri noi: un concert pe dvd, trei cămăşi şi o cravată, o pereche de încălţăminte de piele.

Ei bine, mă întrebam acu câteva săptămâni ce voi face la salariu. Ce aş putea cumpăra ce să aibă şi însemnătate? Un halat, o carte de specialitate, un dvd, un laptop (haha, de parcă mi-ar ajunge un salariu pentru ce vreau).... Încă nehotărât, ieşind de la serviciu seara, verific cardul (de data asta am ţinut minte pinul) şi banii erau intraţi. Moment în care m-a lovit. Tot wish-list-ul nu a mai contat, căci am ştiut exact ce trebuie să fac. Am scos nişte bani, am pornit spre casă, oprindu-mă la cofetărie. Cumpărat un cremeş (bine, recunosc, cumpărat două :)) ) şi savurat primii bani intraţi pe card. Sweet ;)

Voi cum aţi procedat la primul salariu, primii bani veniţi dintr-un anume job? Aţi făcut ceva special? Vă mai aduceţi aminte?

PS: sincer, mă bate gândul totuşi să iau dvdul :D

Prezervativele - cauză de riduri

Cei de la PSI, după nenumărate printuri (atât în presă cât şi outdoor) în campania "Live Long" de informare asupra infecţiei HIV şi a metodelor de protecţie, au organizat şi un marş în oraşul indian Bangalore. După cum vedeţi în poze, au folosit persoane în vârstă cu pancarde precum "De la prezervative am făcut riduri" "Prezervativele mi-au slăbit vederea" sau "Prezervativele m-au făcut să am păr gri" (în traduceri aproximative). Vârsnici au împărţit pliante şi prezervative în timpul marşului. Nu ştiu cât de eficientă a fost campania, mă gândesc că totuşi pare ciudat ca cineva (aşa) în vârstă să îţi spună să te protejezi, dar îmi plac sloganurile folosite. Iar dacă vă întrebaţi de ce arată aşa pancardele, da, poza a fost fotoşopată pentru că pancardele erau iniţial cu textul în hindusă. ;)

via

Jurnalism de "calitate"

Măi copii, mă uit pe mai multe siteuri acuma, toate tratând aceeaşi ştire şi mi se pare absurd cum au intrat ei cu toţii în panică (şi cum, cred eu, au dat direct copy paste de pe un site pe altul, fără a cunoaşte situaţia).

Că Madonna anunţase pe siteul oficial (mă rog, echipa ei anunţase) că turneul Sticky and Sweet va veni şi în România v-am spus. Atunci, pe 30 ianuarie apăruse o primă listă cu oraşe (cu informaţii clare legată de data concertului dar şi de data la care biletele se vor pune în vânzare) dar şi o listă adiţională cu locaţii pentru care detaliile încă nu se cunoşteau: Marseille, Bulgaria, Ungaria, Rusia, România şi Serbia.

După câteva zile am aflat de un zvon ce spunea că 12 februarie va fi ziua în care va fi făcut un anunţ în legătură cu ţările din Europa de Est. Până la urmă s-a arătat că în săptămâna asta au fost anunţate detaliile despre Marsilia, Sofia şi Budapesta. Nimic despre Rusia, România sau Serbia. Nimic.

Totuşi, ziarişii noştri, văzând update-ul făcut pe siteul oficial, au intrat în panică, şi repede au tras concluzia că acest update este confirmarea oficială a faptului că Madonna nu ar veni în România. Ca să vezi ce au învăţat ei la magnifica şcoală de ziaristică.

Şi atunci au apărut nenumărate articole, toate susţinând că "Organizatorii turneului au confirmat" "Conform siteului oficial... ţara noastră nu e pe listă" "E oficial, chiar nu vine". Mi-am spus că oricât de fan oi fi fiind mi-a fi scăpat o informaţie. Aşa că dă-i şi plimbă-te pe siteurile oficiale ale cântăreţei şi ale LiveNation şi dă-i cu Google în sus şi în jos. Nu am găsit nicio informaţie, niciun comunicat oficial. Asta e presa de la noi. Din păcate.

Deşi nu au apărut date oficiale despre concertele din România, Rusia şi Serbia, nu am auzit de ruşi sau serbi să se vaite cum se vaită ai noştri. Şi poate jurnaliştii noşti au uitat că anul trecut detaliile pentru concertele din Atena şi Budva au fost definitivate destul de târziu, la luni bune după anunţarea itinerarului turneului. Şi poate mai uită stimaţii jurnalişti că scuza ce o invocă toţi, cum că nu am avea stadion suficient de mare, nu stă deloc în picioare având în vedere că în Budapesta concertul va fi într-un parc, în Budva a fost pe plaja mării, în Ljubljana va fi pe un hipodrom, în Varşovia va fi la aeroport şi aşa mai departe....

Singura îngrijorare reală ar fi cea legată de organizatorii şi sponsorii locali care se pare că afirmă că nu au fost (încă) apelaţi.

Aşa că singurul lucru ce ne rămâne de făcut e să aşteptăm o declaraţie oficială adevărată. Până atunci orice altceva sunt zvonuri, legende şi atacuri de panică.

LoveGame

Că îmi place albumul "The Fame" al domnişoarei Gaga probabil ştiţi. Dis de dimineaţă (bine, nu era chiar aşa devreme, ci pe la 11 numa') am văzut pe Monden.info cum că următorul single promovat de Lady Gaga s-a ales cu un clip. Mult mai fain decât precedentul "Eh eh, nothing else I can say", pe aceeaşi linie cu "Poker Face". Fain fain clip. Enjoy!

Lady Gaga - LoveGame

It's beginning to look a lot like....

... Christmas, every single day..... :P

Un dobitoc intreaba

Un dobitoc e nedumerit. Si cred ca va fi asa multa vreme...

Criza economică muzicală

M-am crucit de câte am văzut la televizor cu criza asta economică. Proiecţii care de care mai nefaste, curs valutar ieşit din grafic, fabrici închise, dobânzi tot mai mari la bănci, salarii care numai nu vor să crească, cifre de afaceri descendente..... şi totuşi, criza economică nu a sunat niciodată aşa de bine :P

That's an interesting book!

Aşa sunt mâţele, curioase de numa'. Cu siguranţă ceva neam îndepărtat cu căţălul ce l-am văzut acum un an ;)

Întrebare

Acuma toate hypermarketurile au oferte peste oferte. Dacă românul îşi face acuma provizii şi peste trei luni nu mai cumpără mai nimic, că are destule acasă, or să sară ca arşi aştia de la ştiri că hypermarketurile nu mai au vânzări din cauza crizei? Just a thought.

"My time"

Weekend plin la RealitateaTv. Un ţircăl cu salariile, un altul cu petrolul din Marea Neagră (petrol ce până la urmă pare a fi doar pe hârtie), drama cu Wizz şi crima din Ungaria (pivotul echipei nationale de handbal masculin fiind omorât într-o discotecă).

Cel mai mult am urmărit ce s-a întâmplat cu Wizz-air. Nu ştiu ce mănâncă prezentatoarele de la Realitatea, probabil că jăratec, doar aşa îmi explic focul şi îndârjirea cu care au disecat problema pe toate părţile şi au transformat un episod "normal" pentru o companie de zbor low-cost într-o dramă naţională.

50 de copii (12-16 ani) şi 13 profesori rămăseseră de sâmbătă dimineaţă pe aeroportul din Luton, zborul fiind anulat (vreme nefavorabilă, gheaţă, polei, ceva de genul). Ca tot românul, nu aveau bani rămaşi pentru situaţii excepţionale cum era asta, i-au stricat pe toţi pe suveniruri şi alte măgăreli. De înţeles, cu toţii facem aşa :P Şi uite cum se făcuseră 12 ore de când frecau ei menta pe aeroport, bani de mâncare, apă sau hotel nu, compania aeriană "cică" nu a mişcat un deget.

Breaking News deci, cândva pe la şase sau şapte seara pe RealitateaTV. Doamna brunetă din studio vorbea în direct, prin telefon, cu profesorul coordonator al excursiei. O săptămână excursie în inima Angliei pentru elevi de liceu mi se pare o chestie tare faină, mai ales la câte lucruri sunt de văzut gratis în Londra. Şi stă şi vorbeşte cu nenea ăsta, şi vorbeşte, şi vorbeşte. În cel mult zece minute a răspuns la toate întrebările ce se puteau pune în asemenea caz. Mă gândeam că or să treacă la altă ştire. Când colo se reiau anumite întrebări şi se pune accent pe "V-aţi simţit umilit în aeroport, domnule profesor?" "Nu". "Nu închideţi vă rog telefonul, am dori să vorbim şi cu un elev din grup". Apare elevul care spune aceleaşi lucruri.... "V-aţi simţit umiliţi?" "Nu". Pe banda galbenă "Breaking news: Copii umiliţi în aeroport".

Nu ştiu cine a plătit convorbirea aia telefonică, foarte mult s-a vorbit cu grupul de acolo, mai mult de o oră în orice caz, mult şi fără rost, mă gândesc că pe roamingul domnului profesor totuşi. Să vedeţi ce o să se zbată dânsul acuma să obţină mărirea de salar ca să aibe de unde plăti timpul cât a fost în direct.

Mă gândesc că un jurnalist bun poate transforma orice ştire într-o dramă şi în momentul său de glorie. Sau cel puţin poate încerca... Că atâta s-a chinuit doamna aia brunetă... mai bine mergea acasă şi frământa un cozonac dacă avea atâta energie. Am înţeles că ţinea la copii, însă până la a se comporta ca o mamă isterică şi acuzatoare, în loc să fie un jurnalist echidistant, în convorbirea cu reprezentantul Wizz e cale lungă. Nici invocarea unor puteri superioare nu au ajutat-o, imo. Şi nici logica afirmaţiei "Copiii trebuia să plece în Anglia cu o companie serioasă (n.r.: şi mult mult mai scumpă), nu cu Wizz".

Problema într-un final s-a rezolvat, grupul a fost dus pe banii Wizz la un hotel, hrăniţi tot pe banii Wizz, iar a doua zi la amiază, adică azi, un avion Tarom i-a adus în ţară. Fără intervenţia postului tv Realitatea care s-a implicat şi care a analizat pe toate părţile problema sigur nu s-ar fi rezolvat. Mă rog, asta vor ei să credeţi, că părinţii copiilor luaseră dinainte legătura cu ministrul transporturilor şi aranjaseră de un avion Tarom, iar ambasada României din Londra urma pe bani proprii să îi cazeze şi hrănească pe copii.

Seara pe la ora 22. În direct. Întrebări demne de un idiot. Noroc pe doamna brunetă din studio că nu era pe acol Despot că îi răspundea el...

- "Domnule ambasador care e situaţia?"

- " Copiii sunt bine, au ajuns la hotel, îndată se serveşte masa......"

- "Domnule profesor, care e acum situaţia?"

- " Copiii sunt bine, am ajuns la hotel, îndată se serveşte masa......"

- "Putem vorbi si cu un elev? Bună, spune-ne şi nouă care e acum situaţia, ce se întâmplă?"

- " Am ajuns la hotel şi îndată o să mâncăm..."

Şi cireaşa.

- "Domnule profesor, v-aţi simţit umiliţi pe aeroport?"

- "Nu, doar dezamăgiţi"

Banda galbenă strălucea în continuare "Breaking News: Copii umiliţi pe aeroport".

O seară interesantă în care doamnei brunete nu i-au ieşit pasienţele, prestanţa sa nepermiţându-i să cânte "So this is my time, my time to shine" (precum englezoaica ce merge la Eurovision). One more failed attempt to stand-out as a news presenter :P Next!

Pesă de uichend

Abba - Knowing Me, Knowing You

Am eu o oroare faţă de playlistul hyper-repetitiv şi de tăiat venele de la Europa FM, dar uneori se mai întâmplă să se nimerească şi câte o piesă ok. ;)

PS: ce bine poa' să arate roşcata :D

Welcome to the jungle

De când cu MediaBox-ul de la UPC, e o adevărată plăcere să te uiţi la tv. Butonând azi telecomanda ajung pe posturi muzicale. Văd un clip nou Leona Lewis, dau un pic mai tare să văd ce piesă e. Cam două minute am stat pe clip, ea era într-o pădure şi în continuu urla [("Ooooh")*i + ("Aaaah")*j + (" Uuuuh")*k]*n. Stop forgettin' the lyrics, you weirdo!

Aşa că am ajuns pe VH1 unde, pentru că azi e ziua lui Axl, era Top10 Guns'n'Roses. Stat şi urmărit clipurile. Oooh the good times! Like a blast from the past! :) După care mă pun să caut un clip pe youtube. Şi ce să vezi, o groază de clipuri lipsă. Like wtf? Şi nu doar de ale lor. Îmi aduc aminte de târâşenia Warner - Youtube şi mă îndrept spre Dailymotion, şi acolo da, acolo găsesc chiar pagini oficiale ale artiştilor unde clipurile sunt hq. Bun aşa. Deci de acum ştim unde să căutăm clipuri şi unde nu ;)

Enjoy!

"You know where you are? You're in the jungle, baby. You're gonna die!"

Plastic şi hârtie

Ştiţi povestea cu taxa pe punga de plastic din hypermarketuri, nu? Sper că ştiţi şi ce reprezintă taxa respectivă. Şi ştiţi şi cum la fiecare poşetă, geantă sau ghiozdan ce intră într-un hypermarket ieste un nene sau o tanti ce ia respectivul obiect şi îl sigilează în folie. Bun.

Ultima dată când am fost în Auchan doamna de la securitate nu mai avea folie aşa că punea abţibilde pe genţi, sacoşe. Greu de dezlipit, că multă vreme mi-au rămas urmele albe pe sistemul de închidere al ghiozdanului. Aşa că de atunci, când intenţionez să merg în alde Carrefour sau Auchan îmi iau pe lângă ghiozdan şi o pungă: 1. ca să nu mai strice ageaba din rola aia de folie (planeta, mediul, alea alea) şi 2. în cazul în care nu mai are folie să nu îmi lipească drăciile alea de abţibilduri pe geantă. Nimic ciudat până aici.

Săptămâna trecută am ajuns în Carrefour (nu ţin minte de am căutat ceva anume, dar ciocolată sigur am cumpărat, amăruie). Iau căruţul şi ajung la doamna de la securitate, cea cu înfoliatul. Mă opresc în dreptul ei, scotocesc într-un buzunar al ghiozdanului, scot folia în care fusese învelit, tot de ea, cu o săptămână înainte, şi bag ghiozdanul în acea folie şi i-l înmânez să îl sigileze. A făcut tanti nişte ochi "Aţi păstrat folia??" (mai mult cu un ton de "ce loser păstrează folia?") "Da". Nu am înţeles ce a fost cu reacţia asta a ei. Până la urmă e problema mea ce fac cu respectiva bucată de folie, nu? O pot arunca la gunoi sau o pot lua acasă să o folosesc drept pungă de gunoi, sau o pot păstra pentru a o refolosi la intrare în magazin spre a evita consumul aiuristic de plastic (alea alea planeta noastră cea curată).

Şi tot la capitolul planetă de suntem, am trecut astăzi şi pe la BRD, cu gândul să renunţ la extrasul de cont care vine automat prin Poşta Română acasă. Mă rog, adevărata intenţie fu să nu mai vadă toţi din casă ce bani mai am eu în cont, dar sună mai bine de zic că m-am gândit la mediu :P . Domnişoara de la ghişeu a avut ceva ce mi-a captat atenţia, diferită de restul tipelor ce lucrează la front-office (deci când mai am de mers la brd merg la agenţia Napoca). Am aflat că de la 1 decembrie 2008 extrasele de cont se taxează deci nu se mai trimit automat decât la cerere, dar totuşi a verificat să vază de la contul meu mai este ataşată opţiunea (sincer nu înţeleg cum majoritatea celor care scriu experienţe de la ghişee, fie de bănci fie de electrica, telefoane, gaz... dau peste doamne ciufute şi care nu se pricep la nimic. Încep să cred că de fapt ei sunt cei ciufuţi, cei care nu ştiu vorbi şi care nu îşi ştiu expune normal şi politicos problema) şi ce să vezi, mai era. Debifat, salvat, verificat, un zâmbet şi asta a fost tot. Am mai făcut o economie de două foi pe lună. Pfiu.

Da, frumos ar fi fost să vă fi povestit cum am dus vreo zece kilograme de hârtie la centrul de colectare sau cum am stat o săptămână întreagă fără calculator (uh-uh!). Dar e şi ăsta un început (cam timid, ce-i drept) :)

Tick tock

Se pare că pe 12 februarie Live Nation va face publice detalii legate de concertele din Europa de Est (data plus locaţie). Can't wait :D

via

Pentru dureri de cap

"The only way to escape pain"

Stress, creier şi labirint. 3 în 1 de la Aspirin Bayer. :D

Smart vs not so smart

Stau uneori şi citesc articole din aşa zisa "blogosferă" şi rămân uimit de câte lucruri se pot scrie. Trecut-a vremea aceea în care erau puţine bloguri, trecut-a vremea când erai cool de aveai blog. Păi nu? Acuma până şi Tăriceanu are blog; nu că ar şti el ce e aia, şi oricum nu despre el vreau să vorbesc.

Avem foarte multe bloguri, în toate limbile. Unii sunt mereu frustraţi şi se descarcă precum o veveriţă cu sindrom Tourette pe blog, alţii sunt experţi în orice, alţii nu se mai satură în a posta poze şi filme funny, alţii se ceartă cu oricine le iese în drum, iar alţii chiar scriu lucruri interesante. Evident cu toţii au, în viziune proprie, cele mai importante lucruri de spus.

Ajungând pentru prima dată pe un blog (în niciun caz nu mă refer la cele scrise de puştani agramaţi) poţi fi uşor păcălit şi impresionat. De exemplu, ajungi să citeşti un articol scris cu mult patos despre o zi la serviciu. Un individ, care cu siguranţă pe măsură ce scria articolul retrăia momentele, cu un uşor aer de superioritate, dar care nu te deranjează, povesteşte cât de greu este la el la serviciu, cât de scârbit este de apucăturile colegilor, cât de incompetent este şeful lui, cum toate merg prost în firmă pentru că nu sunt gestionate bine resursele. Eşti atras de text, ţi se pare chiar ţintit, mai ales că şi tu eşti nemulţumit că nu ai o slujbă uşoară. Si mai ales apreciezi articolul pentru că respectivul individ a avut curaj să spună lucrurilor pe nume. "He's so smart!". Şi mai vezi şi zeci de comentarii în care multă lume e de acord cu cele scrise (neştiind că multe commenturi sunt lăsate de mucoşi linguşitori ce au blog de două zile şi care vor să se bage în seamă peste tot, să le vină şi lor un amărât de link) şi îţi spui că trebuie să fie "blogger" de valoare. Evident o să mai revii şi vei mai citi.

Însă după o vreme îţi dai seama că ce ai apreciat tu nu este un erou, un om cu principii sau un om cu o gândire extraordinară, demn de admirat, ci un om incapabil să se adapteze, un ratat care va fi aşa toată viaţa (dacă nu dă cumva cu capul de o bârnă între timp).

Îţi dai seama că e un pic cam ciudat că personajul respectiv se plânge mereu de ceilalţi, că mereu ceilalţi nu îşi fac bine treaba, că mereu ceilalţi fac greşeli, că mereu ceilalţi nu au pregătirea necesară, că mereu ceilalţi i-au stricat ziua. La fel cum e dubios cum e mereu nemulţumit de şeful lui, care îi face viaţa mizerabilă, cum acesta este un incompetent care nu ştie nici măcar o prezentare în PowerPoint să facă. Devine tare intrigant cum doar el are dreptate şi cum doar el are pregătirea necesară. Ciudat cum ceilalţi nu au dreptul să aibă zile proaste, ciudat cum el este expert în toate domeniile posibile: mecanică, informatică, management, gestiune, economie, tâmplărie, programare, grafică, limbi străine, pedagogie.....

Realizezi că ai apreciat un "blogger" "not so smart" care nu e decât un inadaptat prea self-centered şi care vede şi judecă totul de pe un piedestal patologic de înalt (din păcate vei sesiza că sunt destui de mulţi aşa). Aşa că îl ştergi frumos din Reader sau din Bookmarks şi mergi mai departe, atent fiind ca data viitoare să recunoşti mai bine un "smart" de un "not so smart".

Instabilitate tectonică în Germania

În Germania de mergeţi, să fiţi atenţi, că se pare că pe acolo plăcile tectonice sunt instabile şi apar rifturi unde te aştepţi mai puţin. Şi ca să mă credeţi ataşez poza de mai jos, în care vedeţi cum pe o străduţă dintr-un oraş din Germania o fisură enormă cu buzele magmatice separă casele, iar golul din hău e umplut de apă. Observaţi dramatismul operaţiunii de salvare.

Responsabil de ce vedeţi mai sus e Edgar Mueller. ;)

via

Slumdog Millionaire

E tare interesant când citeşti câte case de discuri au refuzat la început artişi care acum au devenit legendă. La fel cum casele de film refuză să investească într-un film negăsindu-l destul de comercial sau neavând destulă încredere în el.

"Slumdog Millionaire" este un astfel de film... Să fi fost faptul că nu joacă actori cunoscuţi în film? Să li se fi părut povestea prea dură / reală pentru gusturile lor? Nu ştiu. Oricum, de era după casele de distribuţie filmul ajungea direct pe dvd. Spre norocul lor (sau al nostru?) reacţiile publicului şi ale criticilor de la festivalurile de film i-au determinat pe cei cu bani să promoveze aşa cum se cuvine filmul.

Nu s-a întâmplat de mult să îmi placă un film dal capo al fine şi să mă ţină pironit în faţa ecranului. Nu te plictiseşti deloc la film, eşti prins şi tu în poveste, şi, cu un joc dezordonat al tuturor variabilelor, finalul ce ţi-l imaginezi se modifică mereu. Coloana sonoră e extraordinară şi completează prea bine imaginile. Nu mă mir că a câştigat atâtea globuri de aur (patru) şi nici nu am să mă mir de va câştiga şi ceva premii Oscar.

O poveste simplă / complicată despre doi fraţi (Jamal şi Salim) şi o fată (Latika), trei orfani săraci ce încearcă să se descurce aşa cum pot pentru a supravieţui într-o lume ce curând au să descopere că nu e aşa de prietenoasă. Fiecare cu drumul său, cu încercările sale. Destin, şansă, noroc, ghinion, întâmplare, spuneţi-i cum vreţi, dar povestea îl va duce pe unul dintre fraţi, Jamal, în platou la versiunea indiană a "Vrei să fii miliardar?" drept concurent. Va reuşi el, copil nevoit să îşi câştige singur existenţa, să răspundă la întrebări? Pe ce şi-ar putea baza răspunsurile? Şi oare se vor mai revedea vreodată cei trei, deveniţi deja adulţi? Ei bine aflaţi urmărind filmul, eu nu vă spun. Merită.

Elena Gheorghe merge la Moscova

Ei uite că avem o melodie care să ne reprezinte anul acesta la Eurovision 2009 la Moscova.

De la DivercityCafe am aflat despre finala din seara asta (recunosc că anul ăsta nu am urmărit la televizor preselecţia) şi am văzut câţiva dintre concurenţi. Deloc încântat de ce am văzut. La majoritatea fie parte instrumentală ieftină de anii 80, fie voci total aiurea şi pe lângă, fie o costumaţie de coşmar. Ce mi-a plăcut să urmăresc au fost prestaţiile fetelor de la RedBlonde şi a Dalmei.

Noi vom fi reprezentaţi, aşadar, de Elena Gheorghe cu piesa "Balkan Girls". Piesa e drăguţă, vocea o ţine, şi rochia roşie e mortală :P Timpul să trimitem şi noi o prospătură cu plămâni sănătoşi. :D

La rose que j'aimais....